Muntele Athos – Glasul cerului
- F.E. Agapis 4U S.R.L.
- 14 feb. 2024
- 1 min de citit
Actualizată în: 19 mar.
Muntele Athos, destinație exclusivă bărbaților, nu din considerente misogine, ci din conceptul menținerii unei conduite morale; spațiu prielnic lucrării virtuților atât ale nevoitorilor autohtoni, cât și ale pelerinilor; timpul celor de aici se împarte între rugăciunea din timpul nopții și multiplele ascultări ce urmează simgurei mese a zilei.
Viață monahală obștească, ce șerbează aniverzarea de aproape un mileniu, încă menține cursul prosperității elanului transcendent. Acest loc spiritual prin excelență nu a cunoscut până în prezenta aplicarea conceptului declinului, ci atingând apogeul a perpetuat nesfârșit bucle în direcția acestui filon, mereu spre înalt, nici un milimetru înspre infern.
Incidență prin prisma spiritualului a zeci de seturi culturale doar pe crestele unui singur munte; piesele arhitecturale unicat, mănăstirile, distincte aprioric prin origine, transformă aspectul exterior al peninsulei în paleta polivalentă, cu carcater universal, a ortodoxiei. Nu trebuie să acostezi pentru a-ți fascina simțul estetic de vedere acestor bijuterii pentru că este îndeajuns sau călătorie navală.
Comments